Mai multe organizații ale romilor din Transilvania atrag atenția autorităților ungare și române că etnici romi profită de situația refugiaților din Ungaria și îi ajută să ajungă în Germania, contra unor sume de bani, îmbrăcându-i în haine tradiționale țigănești, pentru a deruta Poliția ungară, informează Mediafax.Președintele Asociației Roma Umanitate Cluj-Napoca, Aurel Pascu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că a semnalat public această situație deoarece nu dorește ca România să fie, din nou, „catalogată în mod negativ din partea forurilor europene în ceea ce privește integrarea romilor”.