Îngrijorare

Cristian Irimie, preocupat de soarta „stranierilor” care se vor întoarce acasă

Îngrijorare: Cristian Irimie, preocupat de soarta „stranierilor” care se vor întoarce acasă
Îngrijorare: Cristian Irimie, preocupat de soarta „stranierilor” care se vor întoarce acasă

Întoarcerea acasă a sucevenilor care muncesc în străinătate, ca efect al crizei economice mondiale, este principala problemă a familiilor de acasă ale celor plecați, afirmă dr. Cristian Irimie, candidat PD-L la Camera Deputaților în colegiul 6 Rădăuți. Conform lui Irimie, această zonă se remarcă printr-un număr foarte mare de persoane care lucrează în străinătate, existând familii din care sunt plecați și trei, patru membri. „Acești muncitori se vor întoarce curând acasă și atât ei, cât și familiile lor se gândesc cu îngrijorare unde vor avea locuri de muncă. Este o problemă serioasă, la care viitorul guvern și administrațiile locale vor trebui să-i facă față”, a declarat Irimie, care a precizat că PD-L are soluții concrete în programul de guvernare și în planul anticriză pe care le-a pregătit pentru ocuparea forței de muncă.Dr. Cristian Irimie a afirmat că perioada de campanie electorală, în care a avut ocazia să stea de vorbă cu mii de oameni simpli, i-a demonstrat că aceștia sunt preocupați nu de discursul politic și de proiecte pe care nu le înțeleg, ci de soluțiile candidaților pentru rezolvarea problemelor lor imediate, de care se lovesc în viața de zi cu zi. Din punctul său de vedere, cea mai eficientă campanie electorală o reprezintă discuțiile directe cu oamenii și se consideră avantajat de profesia sa de medic în ceea ce privește capacitatea de comunicare și de înțelegere a problemelor lor.

Recomandări

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România

„Unde este acasă?”, acțiune de susținere a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate