Cele mai bogate națiuni ale lumii, membre ale G8, au avertizat, sâmbătă, că majorarea prețurilor mărfurilor pune în pericol creșterea economiei mondiale, dar nu au oferit un plan pentru calmarea piețelor și a protestelor generate de costul ridicat al carburanților și alimentelor, transmite Reuters.
La o reuniune organizată la Osaka, în Japonia, participanții nu au discutat și problema pieței valutare, în pofida comentariilor din ultima perioadă referitoare la rolul avut de cotația redusă a dolarului asupra inflației, iar analiștii consideră că acest fapt va duce, luni, la deprecierea monedei americane.
Majoritatea celor prezenți s-au arătat mai îngrijorați de efectul negativ al crizei de pe piața creditelor asupra ritmului de dezvoltare economică, decât în privința creșterii prețurilor.
Mai mult, propunerea Italiei pentru introducerea unor reglementări care să descurajeze speculațiile cu contracte la termen cu petrol a fost respinsă de Statele Unite și Marea Britanie.
„Prețul mare al mărfurilor, în special al petrolului și alimentelor, reprezintă o provocare serioasă pentru stabilitatea creșterii economice la nivel mondial, are implicații serioase în cazul statelor mai vulnerabile și ar putea amplifica presiunile inflaționiste”, se arată în comunicatul reuniunii.
Petrolul, principala cauză.
Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Paulson, a declarat că prețul ridicat al petrolului ar putea prelungi problemele economiei americane, Fondul Monetar Internațional a avertizat asupra menținerii unui ritm lent de dezvoltare la nivel mondial iar comisarul UE pentru Probleme Economice, Joaquin Almunia, a indicat pericolul unei stagflații (creștere economică lentă și inflația ridicată – n.r.)
„Creșterea prețului țițeiului reflectă trendul pe termen lung al raportului dintre cerere și ofertă, creșterea economică puternică și nivelul minim al investițiilor în sectorul petrolier”, a spus Paulson.
Ca soluție de compromis, participanții au cerut FMI să analizeze care sunt factorii care au condus la un preț al petrolului de aproape 140 de dolari pe baril.
„Uneori este dificil să distingi între o companie de transport aerian care vrea să se protejeze față de costul carburanților și speculanții cu petrol”, a declarat ministrul britanic de Finanțe, Alistair Darling.
Proteste.
Prețul mare al combustibililor a dus la organizarea unor manifestații de protest în state precum Spania, Olanda, Malaezia și Thailanda.
Reprezentanți ai statelor producătoare și consumatoare de petrol se vor întâlni la 22 iunie, în Arabia Saudită, pentru a discuta problema nivelului ridicat al prețurilor.
Săptămâna premergătoare reuniunii G8 a fost dominată de discuțiile privind legătura dintre declinul dolarului și dublarea prețului petrolului, în ultimele 12 luni.
Rezerva Federală din Dallas a estimat, luna trecută, că deprecierea dolarului a contribuit cu circa o treime la creșterea cu 60 de dolari a prețului petrolului, în perioada 2004-2007.
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a spus că există o legătură directă între declinul dolarului și creșterea prețului mărfurilor.
Afirmația sa a fost însă contrazisă, sâmbătă, de Paulson, care a reiterat că Statele Unite sunt în favoarea unui dolar puternic.
Țările membre ale G8 sunt Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Canada și Rusia.
