Crescătorii de animale pot depune la APIA, până la 31 mai, cereri pentru plățile complementare



Crescătorii de animale pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), începând de miercuri, 29 aprilie, și până la 31 mai, cereri pentru plățile naționale directe complementare pentru zootehnie, informează agenția.
Sprijinul financiar se acordă sub forma unei prime pe exploatație pentru bovine, respectiv prime pe cap de animal, pentru ovine și caprine. Pentru a beneficia de acest sprijin financiar, crescătorii de animale trebuie să depună o cerere la centrele locale sau județene ale APIA, până la 31 mai 2009, inclusiv, se arată într-un comunicat al APIA.
Pentru crescătorii de bovine prima de exploatație se acordă fermierilor care dețineau cel puțin trei capete la data de 31 ianuarie 2008, iar vârsta animalelor este de cel puțin șase luni. Totodată, solicitantul nu trebuie să aibă datorii restante la bugetul de stat și la bugetul local, iar ferma trebuie să fie înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor la data solicitării primei.
Pentru anul 2009, prima pe exploatația de bovine se acordă și producătorilor agricoli pentru exploatațiile nou înființate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009.
În ceea ce privește prima pe cap de animal pentru ovine și caprine, sprijinul financiar se acordă producătorilor agricoli care dețineau, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel puțin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an. Acest efectiv trebuie menținut obligatoriu în exploatație în perioada 1 iunie – 31 august 2009, în vederea efectuării controlului la fața locului.
Valoarea sprijinului financiar pentru crescătorii de animale pentru acest an va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcție de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor, se mai arată în comunicat.
Anul trecut crescătorii de ovine și caprine au primit un sprijin financiar de 25 lei pe cap de animal, iar crescătorii de bovine au beneficiat de o subvenție de 350 de lei pe animal.