Costurile judiciare ale persoanelor cu venituri lunare sub 500 lei vor fi suportate integral de stat



Persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie nu depășește 500 lei vor beneficia în totalitate de asistența statului, prin plata avocatului, a expertului juridic și a executorului judecătoresc ori prin scutiri, reduceri, reeșalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare.
Pentru un venit mediu net lunar pe membru de familie de până la 800 lei, statul va acoperi jumătate din cheltuieli.
Venitul este calculat pe ultimele două luni anterioare formulării cererii, conform unei ordonanțe de urgență aprobate recent de Guvern și care reglementează modul de acordare a ajutorului public judiciar în materie civilă.
Ajutorul public judiciar reprezintă acea formă de asistență acordată de stat pentru a asigura dreptul la un proces echitabil și a garanta accesul egal la actul de justiție, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii. Acest tip de ajutor se acordă în cauze civile, comerciale, administrative, de muncă și asigurări sociale, precum și alte cauze, cu excepția celor penale.
Ajutorul public poate fi solicitat de orice persoană fizică, dacă nu face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea unor consultații juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție, fără a pune în pericol întreținerea sa ori a familiei sale.
Formele ajutorului public judiciar sunt asistența avocațială (plata onorariului), plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, plata onorariului executorului judecătoresc, scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări la plata taxelor judiciare, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.
Ajutorul public judiciar se poate acorda, cumulat, în oricare din aceste forme, fără a putea depăși în cursul unui an, suma maximă echivalentă a 12 salarii minime brute pe țară, la nivelul anului în care a fost formulată cererea.
Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să-i limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza de cost al vieții între statul membru în care își are domiciliul sau reședința și cel din România.
Cererea de acordare a ajutorului public judiciar se adresează instanței competente pentru soluționarea cauzei în care se solicită ajutorul. În cazul ajutorului public solicitat pentru punerea în executare a unei hotărâri cererea este de competența instanței de executare.