Social

Copil în vârstă de 8 ani, internat la spital, după ce a fost bătut de niște cunoștințe ale mamei

Un copil în vârstă de 8 ani a ajuns sâmbătă la Unitatea de Primire Urgențe Suceava, după ce a fost bătut de niște cunoștințe ale mamei, care ar fi trebuit să aibă grijă de el.
Minorul, care a ajuns la spital însoțit de bunica maternă, a fost internat la secția de chirurgie infantilă, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral, contuzii abdominale și contuzie gambă dreaptă. Reprezentanții Protecției Copilului Suceava au stat de vorbă cu bunica maternă a copilului, de la care au aflat că mama minorului este plecată în străinătate și și-ar fi lăsat copilul în grija unor cunoștințe, „a unor străini din orașul Vicovu de Sus, care l-au abuzat fizic și emoțional”.
Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că „bunica maternă, care locuiește în Siminicea, a declarat că dorește să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea minorului și a solicitat includerea copilului într-un program de consiliere psihologică la sediul Protecției Copilului Suceava”.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

„Profesia de asistent maternal mi-a readus copilăria în viața de adult”. Povestea Mihaielei Pușlău, mama care a schimbat destinul unui copil

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Activități creative pentru copiii din sistemul de protecție sucevean, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

Sara Sofronia, în vârstă de 13 ani, are nevoie de o operație care îi poate schimba viața. Ea suferă de o deformare progresivă a coloanei vertebrale