Un copil în vârstă de patru ani a fost omorât de o mașină după ce a ieșit brusc în fața șoferului. Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 15.00, pe DJ 208 D, în comuna Hînțești. Conform Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Alexandru D., în vârstă de 34 de ani, localnic, aflat la volanul unui autoturism Dacia 1310, a lovit violent un copil de patru ani, tot din Hânțești, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura. Transportat la Spitalul Județean Suceava cu leziuni grave, copilul a decedat câteva ore mai târziu. Șoferul a fost verificat cu alcooltestul, rezultatul fiind 0, după care a ajuns la spital, unde i s-au recoltat probe biologice. Accidentul mortal de la Hînțești reprezintă doar un episod dintr-o serie de evenimente rutiere în care au fost implicați copii și tineri.Tot duminică, o fată de 15 ani a fost accidentată grav, după o traversare imprudentă. Un șofer de 28 de ani, Ștefan R., din Valea Moldovei, aflat la volanul unui autoturism Opel Astra pe drumul județean 209 K, în Volovăț, s-a trezit în față cu Laura B., care s-a angajat în traversare prin spatele unui autoturism oprit, și fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal din Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio- cerebral acut deschis, sângerare din urechea dreapta, sindrom piramidal stâng, leziuni care au necesitat transferul la Spitalul Județean Suceava. Din primele estimări, Laura B. are nevoie de 55-60 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca. În ultimele zile, pe raza județului s-au mai înregistrat încă două accidente rutiere soldate cu rănirea unor copii, de 15, respectiv 12 ani. În toate cazurile accidentele s-au petrecut din cauza imprudenței minorilor, care au traversat strada fără a se asigura.





