Un minor de 12 ani, din comuna Râșca, a fost accidentat de o mașină marți, în jurul orei 11.05, în timp ce încerca să traverseze drumul prin spatele unui microbuz oprit pe sensul opus de mers. Din fericire copilul nu a fost rănit grav, iar conducătorul auto, un localnic de 55 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.





