Pericol

Copii pe biciclete, accidentați grav din cauza neatenției

Doi copii au fost accidentați ieri după ce nu s-au asigurat la schimbarea direcției de mers în timp ce se deplasau pe bicicletă.
Primul accident s-a produs în jurul orei 10.30, pe DN 17, în afara comunei Ilișești. Conform Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, un copil în vârstă de 14 ani, localnic, a făcut la un moment dat un viraj la stânga, pentru a intra pe un drum secundar, fără a se asigura, moment în care a fost lovit de o autoutilitară condusă regulamentar de Victoria M., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Minorul a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu răni grave, pentru care necesită 30-40 de zile de îngrijiri medicale.
La 11,10, un accident similar s-a petrecut la ieșirea de pe drumul din satul Hancea, comuna Verești. Un copil de 13 ani a ieșit de pe drumul comunal pe DJ 290, fără a se asigura, fiind lovit de o Dacie condusă de Cornel P., în vârstă de 31 de ani, care se deplasa pe direcția Fântânele – Salcea. Minorul a ajuns și el la Spitalul Județean Suceava, fiind internat la secția „Chirurgie Infantilă”. În acest caz, copilul va avea nevoie de 15-20 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca.

Recomandări

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii