Cooperativa Agricolă Bucovina a fost lansată oficial

Cooperativa Agricolă Bucovina a fost lansată oficial
Cooperativa Agricolă Bucovina a fost lansată oficial

Cooperativa Agricolă Bucovina a fost lansată oficial miercuri, 22 octombrie, în cadrul unei întâlniri organizate la Direcția Agricolă Suceava, unde au fost invitați și doi dintre reprezentanții Cooperativei Agricole Cavac din Franța, modelul după care se va ghida asociația fermierilor locali. Cooperativa Agricolă Bucovina are deocamdată 12 membri fondatori, din marii cultivatori din județ, care lucrează în jur de 5.000-6.000 de hectare de teren agricol. Planul este ca noua cooperativă să înglobeze cât mai mulți dintre fermierii din județ, inclusiv cei mai mici, pentru a fi o forță, atât la achiziționarea de materie primă cât și la vânzarea produselor. Gheorghe Chiriac, președintele cooperativei, a declarat: “În asociație este bine-venit oricine. Noi momentan am făcut un prim pas, trebuie să pornim de undeva. Luăm modelul din Franța, dacă la ei merge poate merge și la noi”. Primul mare proiect pe care vrea să-l acceseze Cooperativa, prin fonduri europene, este construirea unui siloz, care să fie în apropierea căii ferate, la Dărmănești. Oaspeții francezi s-au arătat dispuși la o colaborare directă cu Cooperativa Agricolă Bucovina, inclusiv la achiziții de grâu și soia pentru animale. La întâlnire au participat, printre alții, prefectul de Suceava, Florin Sinescu și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor. Acesta din urmă a remarcat că după doi ani de tatonări în acest sens, pe care le-a sprijinit în mod direct, fermierii au făcut un prim pas, important, pentru a fi uniți și implicit puternici pe piața europeană.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct