Procurorii DNA fac un control la firma Niky Scorpion Alcom, în spatele căreia ar fi deputatul Nicolae Păun, societate la care soția parlamentarului este consilier juridic, în casieria firmei fiind găsiți peste 800.000 de lei, sumă care nu a putut fi justificată, potrivit unor surse judiciare, scrie Mediafax. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus efectuarea unui control antifraudă, marți, la SC Niky Scorpion Alcom SRL și SC Pedros Impex SRL, într-un dosar aflat în lucru, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.Potrivit surselor citate, controlul este în derulare la SC Niky Scorpion Alcom, societate în spatele căreia s-ar afla Nicolae Păun, deputat din partea minorităților naționale (Partidului Romilor „Pro-Europa”), iar verificările vizează perioada din 1 ianuarie 2014 până în prezent.




