Poliția Română a demarat, ieri, o amplă acțiune de control pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic, fiind declanșate simultan peste 80 de descinderi, în 11 județe și în municipiul București. Acțiunea, care vizează tăierile ilegale de arbori și infracțiunile de evaziune fiscală cu masă lemnoasă, s-a desfășurat și la Suceava.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava au precizat că sunt vizate două societăți din domeniul exploatării lemnului, cu două puncte de lucru, verificările fiind demarate la Marginea, Vicovu de Sus și Vicovu de Jos. Acțiunea de control era ieri în plină desfășurare și urmau să fie verificate documente. În aceste condiții rezultatele acțiunii urmează a fi comunicate în zilele următoare.
Acțiunea se desfășoară sub coordonarea de specialitate a Direcției de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) și a Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu colaborarea inspectoratelor județene de poliție din Vrancea, Bacău, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Neamț, Prahova, Suceava, Argeș, Buzău, precum și de la Poliția Capitalei, sprijiniți de jandarmi. La verificări participă și specialiști din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, respectiv ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare din subordine.
Conform unui comunicat transmis de IGPR „sunt vizate activitățile desfășurate de peste 40 de societăți comerciale cu obiect de activitate în exploatarea, prelucrarea, transportul și comercializarea lemnului, precum și mai multe persoane fizice. În activități sunt angrenați 200 de polițiști, 150 de inspectori silvici, 140 de inspectori antifraudă fiscală, 66 de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și 230 de jandarmi”.
În cadrul acțiunii se verifică tot circuitul parcurs de la tăiere la prelucrarea și comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum și asupra tuturor documentelor existente.





