Preocupare

Controale de fond în toate ocoalele Direcției Silvice Suceava

Acțiunea a fost inițiată de șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu
Acțiunea a fost inițiată de șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu

Începând de săptămâna aceasta, la toate ocoalele Direcției Silvice Suceava vor fi efectuate controale de fond, care vor viza atât depistarea tăierilor ilegale, cât și verificarea gestionării corespunzătoare a fondului forestier de către silvicultorii responsabili de fiecare canton în parte.
Acțiunea a fost inițiată de șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, care, în acest fel, dorește să aibă o imagine cât mai clară și precisă a realităților din teren, pentru toate suprafețele de pădure gestionate.
Șeful silvicultorilor suceveni a precizat că, în urma evaluării recente a evoluției tăierilor ilegale de arbori pe fondurile forestiere gestionate de Direcția Silvică Suceava, în ultimii șase ani, inclusiv 2012, se constată o scădere semnificativă a acestui fenomen.
Astfel, dacă în 2003, volumul total de tăieri ilegale era de peste 13.000 de mc de masă lemnoasă, în ultimii ani acesta a scăzut la aproximativ 5.500 de mc de masă lemnoasă.
Pentru prima jumătate a acestui an, volumul de tăieri ilegale constatate este de numai 2.200 mc, indicând o scădere și mai mare a acestui fenomen infracțional.
Excepție face anul 2011, când pe raza Ocolului Silvic Iacobeni s-a constatat tăierea ilegală a 7.400 de mc de masă lemnoasă, pagubele fiind produse în perioada decembrie 2010 – martie 2011. Cum pagubele au fost produse prin punerea în valoare defectuos sau abuziv de către personalul silvic (marcarea arborilor), de care au profitat trei societăți comerciale, au fost luate măsuri administrative și penale, o parte din personalul silvic fiind suspendat pe perioada cercetărilor.
Sorin Ciobanu a explicat că, prin comparație, volumul tăierilor ilegale din ultimii zece ani reprezintă 0,0002% din volumul rezultat din creșterea anuală a pădurilor. În același timp, tăierile ilegale din perioada analizată reprezintă doar 0,004% din exploatările efectuate de DS în ultimii zece ani.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor