Eficiență

Consum de cinci ori mai mic decât la actualele autobuze, cu autobuzul electric care a circulat prin Suceava

Doar 0,55 lei/km, costul transportului de călători efectuat cu autobuzul electric care a fost testat în Suceava
Doar 0,55 lei/km, costul transportului de călători efectuat cu autobuzul electric care a fost testat în Suceava

Autobuzele electrice se dovedesc a fi o soluție foarte bună pentru transportul public de călători.
După testarea autobuzului electric produs în Cehia și pus la dispoziție gratuit de Anadolu Automobile, autoritățile sucevene sunt decise să aleagă această variantă de transport în comun, mult mai economică.
„În cele cinci zile cât a circulat în Suceava, autobuzul electric a parcurs 705 km, adică, în medie, 142 de km pe zi. S-au consumat în această perioadă 820 de kw, rezultând un cost de 0,55 lei pe km, în vreme ce cu autobuzele din prezent, consumul pe motorină este de 2,5 – 2,7 lei/km. Este clar că este de aproape cinci ori mai ieftin consumul pe electric”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Municipalitatea suceveană are în plan achiziția a 40 de autobuze electrice, care să înlocuiască actualele modele de Irisbus-Iveco, care au depășit de mult timp numărul de km garantați, uzura acestora începând să își spună cuvântul.
„Chiar de acest tip de autobuze, electrice, sunt mai scumpe decât cele clasice, avantajul este că le putem cumpăra din fonduri europene. Sperăm ca acestea să fie disponibile cât mai repede. În condițiile în care pe 5 iunie se va semna acordul de finanțare pe Programul Operațional Regional, am putea demara efectiv acest proiect. Este clar că este un transport rentabil”, a adăugat șeful municipalității sucevene.
Proiectul de achiziție a autobuzelor electrice pentru transportul în comun din Suceava beneficiază și de sprijinul autorităților elvețiene, care a pus la dispoziția Primăriei Suceava o sumă de 200.000 de franci elvețieni pentru întocmirea studiului de oportunitate necesar proiectului de finanțare din fonduri europene.

Recomandări

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene