Consulul român în Polonia, rechemat și sancționat cu suspendarea pe șase luni a contractului



Ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, a dispus rechemarea de la post a consulului Ioan Dănuț Preda și sancționarea sa disciplinară cu suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de șase luni, în cazul Crulic, potrivit unui comunicat MAE remis, vineri, agenției MEDIAFAX.
Și ambasadorul român la Varșovia a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu privind organizarea, conducerea și controlarea activității consulare și de secretariat din cadrul Ambasadei. Sancțiunea este de 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni.
Potrivit sursei citate, Consiliul de Onoare al Ministerului Afacerilor Externe s-a întrunit joi pentru a analiza rezultatele anchetei interne a MAE în cazul decesului cetățeanului Daniel Claudiu Crulic, în Polonia. În urma acestei analize, Consiliul de Onoare a reținut săvârșirea mai multor abateri disciplinare de către ambasadorul României în Polonia, Gabriel Constantin Bârtaș. și de către consulul Ioan Dănuț Preda.
Abaterile care au rezultat din ancheta internă constau în neacordarea asistenței consulare unui cetățean român și în neînregistrarea corespondenței primite de ambasadă (două memorii transmise de cetățeanul Claudiu Daniel Crulic), conform regulamentelor în vigoare.
În urma constatărilor, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a dispus sancționarea disciplinară a lui Gabriel Constantin Bârtaș, ambasadorul României în Polonia, cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de serviciu privind organizarea, conducerea și controlarea activității consulare și de secretariat din cadrul Ambasadei. Sancțiunea este de 10% din salariu, pe o perioadă de trei luni, se arată în comunicat.
Conform sursei citate, consulul Ioan Dănuț Preda a fost rechemat de la post și a fost sancționat disciplinar cu suspendarea contractului de muncă pe o perioadă de șase luni, pentru încălcarea obligației de serviciu de a acorda asistență consulară unui cetățean român privat de libertate.
Lazăr Comănescu a dispus, de asemenea, rechemarea de la post și sancționarea disciplinară cu avertisment scris a secretarei Ambasadei României la Varșovia, pentru neînregistrarea corespunzătoare a corespondenței primite.
Ministrul de Externe a cerut și o evaluare de ansamblu, în perioada imediat următoare, a întregii activități a ambasadei de la Varșovia.
MAE reafirmă interesul pentru soluționarea în cel mai scurt timp a anchetelor derulate de autoritățile poloneze, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a survenit decesul cetățeanului român Daniel Claudiu Crulic. MAE va continua demersurile diplomatice în acest sens pe lângă autoritățile poloneze.
MAE amintește că în prezent se desfășoară, într-un ritm accelerat, evaluarea de ansamblu a activității consulare, atât la nivelul Centralei MAE, cât și la misiunile diplomatice și la oficiile consulare din străinătate. Pe baza acestei evaluări, ministerul va adopta în cel mai scurt timp măsuri pentru a îmbunătăți substanțial activitatea consulară și le va aduce la cunoștința opiniei publice.
Potrivit comunicatului, Lazăr Comănescu consideră că fiecare angajat MAE trebuie să își asume responsabilitatea ce îi revine în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, în conformitate cu cadrul legal, cu regulamentele interne și cu mandatul primit.
Modul în care au tratat cazul Crulic oficialii Ambasadei române în Polonia l-a determinat pe Adrian Cioroianu să-și dea demisia, în 11 aprilie, din funcția de ministru al Afacerilor Externe.
Românul Claudiu Crulic a murit într-un spital polonez, după ce a intrat în greva foamei, protestând față de arestarea sa de către autoritățile de la Varșovia.
Crulic a fost arestat în Polonia la 10 octombrie 2007 și a decedat la 18 ianuarie 2008, după ce autoritățile poloneze l-au eliberat din închisoare, în scopul internării într-un spital, condiția sa fizică fiind precară din cauza grevei foamei.
Claudiu Crulic a decedat la Spitalul militar din Cracovia. Motivul oficial al morții a fost că suferea de pneumonie și de inflamare miocardică, aflându-se în acea stare de sănătate gravă după o lungă grevă a foamei.