Investiții

Construirea unei autostrăzi între Moldova și Transilvania a intrat în atenția Guvernului

Construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania a intrat în atenția Guvernului, după cum a anunțat deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră(foto). El a precizat că până la sfârșitul lunii iulie a acestui an, specialiști, printre care și cei ai Companiei Naționale de Autostrăzi, au sarcina de a realiza un proiect viabil pentru construirea acestei autostrăzi. Deputatul liberal de Suceava a afirmat că până în luna iulie se vor analiza cele mai viabile variante pentru realizarea acestui proiect, el având șanse reale de a intra în proiectul de investiții național până în anul 2015. „S-a luat în discuție oportunitatea privind proiectarea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania, astfel încât acest proiect să fie gata până la sfârșitul lunii iulie pentru a fi inclus în proiectul de investiție până în 2015”, a spus Mihai Sandu Capră. Pe de altă parte, el a reamintit faptul că executivul și-a propus ca 2006 să fie anul investițiilor, în acest sens fiind deja pregătite mai multe programe de dezvoltare în diverse domenii de activitate, precum sănătate, învățământ sau cultură. Deputatul liberal a amintit în primul rând de investițiile ce se preconizează a se realiza în domeniul sănătății, amintind aici deschiderea a opt spitale regionale care vor fi amplasate în centrele universitare din țară, precum și despre programul național prin care vor fi deschise 20 de spitale de urgență în capitalele de județ. Mihai Sandu Capră a mai precizat că unul dintre domeniile în care vor fi făcute investiții importante este învățământul. Aici, spune deputatul PNL, vor fi demarate investiții în cadrul proiectului național privind campusurile școlare, la care se mai adaugă și proiectul național privind construcția de cămine și reabilitarea celor existente, precum și programul informatic în școli și programul național de școli de arte și meserii. Nu în ultimul rând, Mihai Sandu Capră a mai precizat că în anul 2006, Ministerul Culturii va aloca importante fonduri materiale pentru reabilitarea și modernizarea a 1000 cămine culturale.

Recomandări

Au fost finalizate lucrările de modernizare a sediului Poliției Suceava, clădire care avea aspectul și dotările de la finele anilor 1960

Documentarul „Maria, Inima României”, expoziție dedicată Reginei Maria și concert simfonic, joi, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

Moment istoric la Suceava. Au fost semnate contractele pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava, în prezența premierului Ilie Bolojan și a președintelui CJ, Gheorghe Șoldan

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

REGENERAREA URBANĂ INTEGRATĂ A ZONEI ISTORICE CU CIRCULAȚIE TURISTICĂ, A PARCULUI BĂILOR ȘI RESTAURAREA CLĂDIRII DE PATRIMONIU IZVORUL SENTINELA