Decizie

Consiliul Local Fălticeni a aprobat repartizarea a 40 de locuințe ANL

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman
Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman

Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare, repartizarea a 40 de locuințe ANL de pe strada Victoriei pentru tineri destinate închirierii, a anunțat primarul Cătălin Coman. El a subliniat că pentru această decizie a primit sprijin din interiorul grupului de consilieri liberali. „Anterior acestei ședințe au existat mai multe ședințe ale deliberativului local în care nu s-a întrunit numărul minim de 13 voturi pentru adoptare. Proiectul a primit în cele din urmă și ultimul vot necesar din partea grupului de consilieri PNL, prin consilierul Matei Pintilie, astfel încât Primăria Fălticeni va putea să repartizeze locuințele de pe strada Victoriei, după cele șapte zile în care expiră perioada de depunere a contestațiilor”, a declarat primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

Recomandări

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Casa Tatos, bijuterie arhitecturală din Fălticeni, a fost inaugurată și devine noul sediu al Stării Civile și Evidenței Persoanelor

Aproape 50 de tineri tenismeni s-au întrecut la turneul Tenis 10 MPG, organizat de ACS „Nada Florilor” Fălticeni

Casa Tatos din Fălticeni și-a recăpătat strălucirea de acum 150 de ani printr-un proiect de reabilitare finanțat de primărie și Consiliul Județean