INTENȚIE

Consiliul Județean vrea să preia echipa de handbal

Conducerea Consiliului Județean Suceava a anunțat că intenționează să preia echipa de handbal Universitatea Suceava. Anunțul a fost făcut de președintele administrației județene, Gavril Mîrza, care a declarat că în prima ședință a deliberativului va propune consilierilor să fie de acord cu o astfel de hotărâre. „Am luat această decizie după ce am văzut ultimul meci al echipei sucevene de handbal, împotriva celor de la Steaua. Am rămas impresionat de modul în care a jucat echipa noastră, are potențial, și am vrea să o preluăm noi, la Consiliul Județean Suceava”, a declarat Mîrza.
El a adăugat că CJ Suceava se numără printre instituțiile care au acordat finanțare pentru susținerea echipei de handbal, alături de Primăria Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” și firme private. Gavril Mîrza a spus că va propune consilierilor județeni să fie de acord cu preluarea în totalitate a echipei, urmând ca administrația județeană să asigure finanțarea acesteia în proporție de 100%. „Dacă membrii Consiliului Județean vor fi de acord cu această propunere, urmează să discutăm și cu ceilalți cofinanțatori ai echipei, pentru a o putea prelua în totalitate. Putem lua noi la Consiliul Județean echipa de handbal, iar Primăria Suceava, ar putea să rămână cu echipa de fotbal a Sucevei”, a spus președintele administrației județene.
Pe de altă parte, el a precizat că intenționează ca în cel mai scurt timp să demareze procedurile în vederea obținerii finanțării necesare pentru construcția unei săli de sport polivalente în municipiul Suceava. Mîrza a afirmat că o astfel de investiție trebuie realizată în regim de urgență, astfel încât activitățile sportive, precum handbalul, să se desfășoare în condiții în care se poate face performanță.

Recomandări

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Petru Pralea-Spînu, șef de promoție al Facultății de Silvicultură: „Succesul este atunci când reușești să îi inspiri pe ceilalți să devină mai buni”