Studiu

Consiliul Județean Suceava a început procedurile pentru înființarea parcului industrial la Centrul Economic Bucovina

CJ Suceava vrea să înființeze un parc industrial la Centrul Economic Bucovina
CJ Suceava vrea să înființeze un parc industrial la Centrul Economic Bucovina

Administrația județeană suceveană a început procedurile pentru înființarea unui parc industrial la Centrul Economic Bucovina, în apropierea Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare”.
În acest sens, Consiliul Județean Suceava va aloca o sumă de 25.000 de lei, fără TVA și a publicat anunțul de achiziție directă pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea unui parc industrial pe amplasamentul și în vecinătatea Centrului Economic Bucovina. Potrivit anunțului publicat de CJ Suceava, prin înființarea acestui parc industrial se urmărește creșterea atractivității regiunii ca locație pentru investiții în activități economice, crearea de noi locuri de muncă sau atragerea investițiilor autohtone și străine. În cadrul parcului se vor putea dezvolta activități precum industrie prelucrătoare, cu concentrare pe diverse industrii de vârf, bioeconomie, afaceri în care să predomine activitățile financiar – bancare, de consultanță, proiectare, dezvoltare, cercetare, precum și administrarea afacerilor, distribuție, în care predomină activități de depozitare mărfuri și logistică, servicii și servicii conexe, cum ar fi furnizarea de utilități, curățenie și pază, servicii comerciale și de alimentație publică, activități hoteliere, evidență contabilă, asistență în afaceri sau asigurări.
De precizat că potrivit prevederilor legale, privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, studiul de fezabilitate face parte din documentația care urmează să se depună la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice în vederea acordării titlului de parc industrial. Reamintim că în luna martie a.c., Consiliul Județean Suceava a aprobat o hotărâre pentru inițierea demersurilor de construire a parcului industrial ”Bucovina 1”. La vremea respectivă, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că urmează să fie demarate procedurile pentru realizarea unui studiu de fezabilitate, înființarea unei societăți pe acțiuni pentru administrarea parcului, stabilirea modului de atribuire pentru administrarea parcului, stabilirea regulamentului de funcționare, procedura de selecție a firmelor care urmează să-și desfășoare activitatea în această locație, dar și depunerea documentației pentru acordarea denumirii de parc industrial.
Amplasamentul propus pentru acest parc are o suprafață totală compactă de 140.295 de metri pătrați. În cadrul actualului Centru Economic Bucovina există un pavilion expozițional, un incubator de afaceri, opt hale industriale, precum și o parcare de circa 13.700 de metri pătrați. Centrul economic dispune de un drum de acces, iluminat exterior, un post de alimentare cu energie electrică, rețele de alimentare cu apă, de gaz, ape pluviale și de încălzire, precum și rețea de telefonie.

Recomandări

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

La Gura Humorului va avea loc prima ediție a festivalului „Hit Fest Bucovina”, la care sunt așteptați peste 25.000 de participanți

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Ministrul Educației și reprezentanți ai mediului economic au dezbătut la Universitatea Suceava dezvoltarea unor zone economice speciale în regiunea de nord-est