Consiliul Județean întrunit astăzi, în ședință extraordinară, a votat în unanimitate rectificarea bugetului propriu cu suma de 36 de milioane de lei, bani alocați din Fondul de intervenție al Guvernului pentru realizarea unor lucrări prioritare de refacere a infrastructurii afectate de inundațiile din luna iulie.
Din cele 36 de milioane de lei, 16 revin Consiliului Județean pentru refacerea unor obiective de interes județean, iar restul de 20 de milioane de lei vor fi transferate primăriilor pentru finanțarea unor lucrări de interes local.
Deliberativul județean a aprobat și lista cu obiectivele care urmează a fi refăcute cu cele 16 milioane de lei. Este vorba de 19 obiective, în special drumuri județene, apărări de maluri, poduri și podețe.
Consiliul Județean a repartizat banii de la guvern pentru refacerea infrastructurii calamitate
