Consiliul Federației, Camera superioară a Parlamentului rus, s-a pronunțat luni pentru o recunoaștere a republicilor separatiste georgiene Osetia de Sud și Abhazia, decizia revenind de acum Executivului rus, relatează AFP.
Cei 130 de senatori prezenți au adoptat în unanimitate o declarație care cere președintelui rus Dmitri Medvedev să recunoască independența celor două teritorii, într-o ședință extraordinară.
„Rusia a respectat timp de 15 ani integritatea teritorială a Georgiei”, a declarat președintele Consiliului Federației, Serghei Mironov, în deschiderea ședinței.
„Astăzi, după agresiunea Georgiei împotriva Osetiei de Sud, relațiile nu vor mai fi niciodată aceleași”, a adăugat el, calificând drept „genocid” ofensiva forțelor georgiene în această republică separatistă.
„Nici Abhazia, nici Osetia de Sud, nu vor mai trăi vreodată în același stat cu Georgia”, a subliniat președintele abhaz, Serghei Bagapș.
Omologul său din Osetia de Sud, Eduard Kokoiti, a declarat la Țhinvali, capitala republicii separatiste, a „devenit Stalingradul caucazian” într-o aluzie la bătălia de la Stalingrad din 1943.
Duma (Camera inferioară a Parlamentului) ar urma de asemenea să voteze un text similar, în cadrul unei sesiuni extraordinare care va începe la ora locală 12.00 (11.00, ora României).
Grupul parlamentar formațiunii Rusia Unită din Duma de Stat susține un proiect de rezoluție care cere președintelui Dmitri Medvedev să recunoască cele două republici, a declarat anterio Konstantin Kosacev, șeful Comisiei de Afaceri Externe din Duma, citat de agenția Interfax.
„Acum este posibil să declarăm clar că punctul final al acestor ani de confruntare nu poate fi decât o recunoaștere juridică a independenței republicilor, independente de facto, Abhazia și Osetia de Sud”, a declarat un lider al grupului Rusiei Unite, Tatiana Iakovleva.
„În situația în care (președintele georgian Mihail) Saakașvili are ca scop să facă Georgia al 51-lea stat american, republicile care nu doresc să devină colonii americane (…) au nevoie de ajutor din partea noastră”, a conchis ea.