Premieră la granița cu Ucraina. Consiliul Județean Suceava și Consiliul Regional Cernăuți (Ucraina) s-au reunit astăzi în sala Teatrului din Cernăuți într-o ședință comună pentru a dezbate o serie de probleme de interes pentru ambele părți.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a subliniat că această zonă trebuie să devină cea mai dinamică și că există premisele pentru acest deziderat. În opinia șefului administrației județene, pentru dezvoltarea acestei zone există posibilitatea atragerii de o sută de milioane de euro prin proiecte transfrontaliere.
La rândul său, șeful Administrației de Stat din Cernăuți și președinte în exercițiu al Consiliului Euroregiunii „Prutul de Sus”, Vladimir Culiș, a precizat că această ședință dovedește că după o sută de ani, Bucovina revine în Uniunea Europeană, în Europa regiunilor.
Adunarea deputaților regiunii ucrainene Cernăuți și consilierii județeni suceveni au decis să transmită o scrisoare comună guvernelor celor două țări pentru acordarea de sprijin în vederea modernizării legăturilor de transport transfrontaliere.
Cele două regiuni au mai stabilit să coopereze pentru reconstrucția infrastructurii transfrontaliere prin atragerea de fonduri europene. În acest sens, în ședința comună s-a decis ca până la sfârșitul anului 2008, împreună cu ceilalți membri ai Euroregiunii „Prutul de Sus” și cu sprijinul organelor centrale, să fie elaborate proiectele transfrontaliere, cu argumentarea lor tehnico-economică, proiectarea și coordonarea cu structurile internaționale pentru dezvoltarea căilor de transport transeuropene și locale transfrontaliere și realizarea infrastructurii de frontieră necesare pentru includerea în Programul Operațional Comun „România-Ucraina-Moldova” și Programul Sud-Est 2007-2013, cu asigurarea cofinanțării acestor lucrări.
De asemenea s-a mai decis un program comun de monitorizare, avertizare, prevenire și lichidare a consecințelor situațiilor de urgență în bazinele râurilor de frontieră.
Autoritățile din Cernăuți și Suceava au mai stabilit să realizeze o prezentare comună a regiunii la Bruxelles, în anul 2009, iar până atunci să participe împreună la mai multe manifestări unde să promoveze zona, dar și să realizeze un ghid turistic comun.
