Interregională

Conferință pentru reprezentanții Consiliilor Județene ale Elevilor

Nouă elevi din Biroul Executiv al Consiliului Județean al Elevilor Suceava și inspectorul școlar pentru educație permanentă au reprezentat județul, în perioada 20-23 ianuarie, la Botoșani, la Conferința Interregională a reprezentanților Consiliilor Județene ale Elevilor, cu tema„Formarea și dezvoltarea personală a tinerilor – investiția într-un viitor sigur”.
La conferință au participat elevi și inspectori pentru educație permanentă din județele Botoșani, Bacău, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.
În cadrul evenimentului de la Botoșani au fost organizate mai multe ateliere de lucru – „Instrumente de lucru necesare realizării sondajelor de opinie, monitorizării activității CJE și Consiliul Regional al Elevilor (chestionar, ghid de interviu semistructurat, grilă de observație, focus grup”, sesiuni de formare „Comunicare și management de proiect”, atelier de lucru – „Atribuțiile funcțiilor din Biroul Executiv al CJE”, o dezbatere – „Importanța implicării tinerilor în problemele societății” și o activitate extrașcolară (excursie la obiective turistice din județ).

Recomandări

Elevii suceveni, conectați la informații și oportunități prin canalul Opportunity Hub, lansat de Consiliul Elevilor

Elevii pot să descopere blazoanele nobililor bucovineni și semnificația lor ascunsă în cadrul unui atelier creativ, la Muzeul de Istorie