Vernisaj și festivitate de premiere

Concursul Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Școala Populară de Arte “Ion Irimescu” și Muzeul Bucovinei organizează luni, 28 februarie a.c., la ora 12:00, la Muzeul de Istorie din municipiul Suceava, vernisajul expoziției celei de-a IV-a ediții a Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu” și festivitatea de premiere a laureaților.
Vor fi expuse peste 100 de lucrări, realizate de 64 de participanți la concurs din 16 județe din țară.
Concursul, care are ca scop afirmarea și promovarea valorilor autentice în creația plastică a elevilor școlilor populare de arte, s-a desfășurat pe trei secțiuni: pictură, grafică și sculptură.
Juriul ediției din acest an, alcătuit din criticul de artă Valentin Ciucă (Iași) și artiștii plastici Arcadie Răileanu (Piatra Neamț) și Cătălin Alexandru Chifan (Suceava), a desemnat deja laureații pe data de 22 februarie a.c., dar numele lor vor fi făcute publice în cadrul festivității de premiere, care va avea loc cu prilejul vernisajului.
Ca și la edițiile anterioare, se vor acorda premii, pe secțiuni, pentru laureații manifestării și toți concurenții vor primi „Diplome de participare”.

Recomandări

Biblioteca Municipală „George Bodea” sărbătorește 90 de ani de existență printr-un amplu program aniversar

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

„Moda la porțile Levantului”, colecție de costume, bijuterii și accesorii vestimentare, la Muzeul de Istorie