Concediul maternal în UE s-ar putea prelungi de la 14 la 18 săptămâni



Comisarul european al muncii și afacerilor sociale, Vladimir Spidla, intenționează să ceară prelungirea duratei concediului maternal, în Uniunea Europeană, de la 14 la 18 săptămâni, urmând să prezinte un proiect de directivă în 8 octombrie, relatează AFP, citând publicația germană Wirtschaftswoche. Potrivit jurnaliștilor germani, proiectul prevede, printre altele, și plata salariului întreg pe toată perioada concediului maternal.
Spidla, de origine cehă, a pledat pentru egalitatea șanselor și necesitatea îmbunătățirii condiției femeii, potrivit Wirtschaftswoche.
„O pauză maternală mai lungă ar avea un efect pozitiv asupra relației cu copilul și ar putea ajuta femeile să rămână active pe piața muncii”, potrivit proiectului de directivă, citat de publicația germană.
Directiva actuală, care datează din 1992, prevede o pauză de 14 săptămâni, dintre care cel puțin două sunt în mod obligatoriu acordate înainte sau după naștere.
Documentul actual prevede și menținerea unei remunerații și/sau a unui beneficiu de prestație adecvată”, care „să asigure anumite sume cel puțin echivalente cu cele pe care le-ar primi angajata în cazul unei întreruperi a activității din motive medicale”. Cu alte cuvinte, o remunerație cel puțin echivalentă cu îndemnizația în caz de boală.