COMUNICAT



Constatând că în presa locală, precum și în alte medii, continuă să se facă afirmații referitoare la faptul ca SC ACET SA Suceava furnizează în cartierul Burdujeni apă din două surse (Berchișești și Mihoveni), facem următoarele precizări:
Începând cu data de 31.03.2008, în cartierul Burdujeni este furnizată apă numai din sursa Berchișești;
Apa din sursa Mihoveni este furnizată în zona industrială Șcheia, cartierul Ițcani și pe timpul nopții (2 ore) cartierul Zamca (5% din consum);
Din sursa Dragomirna se alimentează cu apă industrială SC TERMICA SA Suceava;
Calitatea apei este monitorizată zilnic de către laboratoarele proprii, precum și de Autoritatea de Sănătate Publică Suceava;
În aceste condiții nu înțelegem de ce acest subiect este folosit în campania electorală, cu scop politic, creând suspiciuni în rândul consumatorilor și aducând atingere colectivului de salariați al SC ACET SA Suceava.
Dezaprobăm asemenea practici și asigurăm toți consumatorii că întreaga activitate a SC ACET SA Suceava se bazează pe profesionalism, satisfacerea cerințelor consumatorilor, respectarea reglementărilor legale și nu dorim ca serviciul public de alimentare cu apă să devină subiectul unor dispute politice.
Director General, ing. Ștefan Groza