Compania E.ON susține că majorarea salarială oferită salariaților săi se situează peste rata inflației, calculată de la ultima creștere din octombrie 2007, compania afirmând că este deschisă negocierilor și că este dezamăgită de faptul că sindicaliștii au „escaladat conflictul”.
„Creșterea salarială ar trebui să fie corelată cu performanța individuală și de grup și cu respectarea indicatorilor de performanță. Din acest motiv, în 2007 am alocat un fond de promovare pentru a răsplăti angajații cu rezultate bune”, precizează compania într-un comunicat, remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
În anul 2007 creșterea salarială a fost de 23 la sută, la care s-au adăugat bonusuri de Crăciun și de Paște, potrivit companiei.
„Conștienți de influența pe care o avem în economia țării, tratăm aspectul salarial cu mare responsabilitate, considerând că managementul companiei a dovedit suficient faptul că suntem un partener social de încredere”, se arată în comunicat.
Potrivit E.ON, ultima ofertă pe care administrația a făcut-o reprezentanților sindicatului se situează peste rata inflației, calculată de la ultima creștere din octombrie 2007. „Creșterea salarială ar trebui să fie corelată cu performanța individuală și de grup și cu respectarea indicatorilor de performanță. Din acest motiv, în 2007 am alocat un fond de promovare pentru a răsplăti angajații cu rezultate bune”, după cum susține admnistrația.
În opinia companiei, angajații ar trebui să înțeleagă faptul că nu pot face o ofertă mai bună, deoarece Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) le limitează cheltuielile pe care le fac la capitolele investiții, mentenanța și salariile. „Orice creștere salarială are un efect direct asupra consumatorului final, prin creșterea tarifelor. Este binecunoscut faptul că tarifele reglementate de către ANRE sunt la un nivel scăzut și pentru a putea oferi o creștere salarială corespunzătoare, Autoritatea ar trebui să mărească tarifele la energie electrică”, potrivit comunicatului E.ON.
La fel ca și celelalte companii membre ale Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), conducerea E.ON spune că este deschisă în continuare la negocieri, într-un mod constructiv și se declară dezamăgită de faptul că sindicatele nu au dorit continuarea negocierilor și au „escaladat conflictul”.
Conducerea E.ON speră că se va ajunge la o înțelegere reciprocă prin îmbinarea creșterii salariale solicitate cu performanța în muncă.
Peste o sută de sindicaliști din energie au pichetat, miercuri la prânz, timp de două ore, sediul E.ON Moldova din Iași, în semn de protest față de refuzul patronatului de a le majora salariile cu 25 la sută.
Liderii sindicali din cadrul E.ON Moldova susțin că au purtat în mai multe rânduri discuții cu administrația, însă aceasta s-a arătat inflexibilă la cererile salariaților.
„Noi am propus o majorarea a lefurilor cu 25 la sută, iar conducerea ne-a oferit un procent cu mult mai mic, chiar sub rata inflației”, a declarat liderul de sindicat Cristian Munteanu, care a adăugat că soluția avansată de patronat este inacceptabilă.
Conducerea E.ON Moldova susține că este deschisă la negocieri și că îi așteaptă în continuare pe liderii sindicali la discuții.
„Negocierile nu s-au oprit, însă decizia continuării discuțiilor aparține liderilor sindicali. Sperăm să ajungem totuși la o înțelegere amiabilă”, a declarat Georgeta Dicu, director de comunicare în cadrul E.ON Moldova.
Protestele angajaților de la E.ON vor continua joi și vineri, tot cu acțiuni de pichetare a sediului firmei, liderii sindicali avertizând cu declanșarea unei greve de avertisment în perioada imediat următoare.
Energeticieni din opt județe au fost, luni, timp de două ore, în grevă de avertisment, asigurând doar o treime din activitate, principala nemulțumire a protestatarilor fiind legată de majorările salariale oferite de administrații.
Energeticienii au decis declanșarea grevei de avertisment din cauză că nu au ajuns la un acord cu administrațiile acestor societăți în privința majorărilor salariale. Aceștia cer o majorare salarială de 12 la sută într-o primă tranșă, iar administrația oferă șapte procente.
Sindicaliștii amenință că dacă cererile lor privind în principal majorări salariale nu vor fi soluționate, din 24 martie vor intra în grevă generală.
Conducerea Federației Univers anunța că între 19 și 21 martie, în intervalul 12.00-14.00, sindicaliștii vor picheta sediul central al E.ON Moldova, pentru că nici cu reprezentanții acestei companii nu s-au înțeles asupra creșterilor salariale.