Ediția a VI-a

„Comori de suflet românesc”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Suceava a dat deja starul desfășurării celei de-a VI-a ediții a Festivalului-concurs de folclor muzical- coregrafic de amatori „Comori de suflet românesc”.
Festivalul are ca scop valorificarea, promovarea și conservarea valorilor culturii tradiționale, a cântecului, jocului și costumului popular autentic, precum și a obiceiurilor tradiționale bucovinene.
Concursul urmărește totodată dezvoltarea interesului pentru aceste valori, mai ales în rândul tinerilor, precum și perfecționarea instructorilor și a interpreților prin cultivarea spiritului de competiție.
Faza finală se desfășoară în luna iulie
Festivalul – concurs se desfășoară pe două secțiuni: ansambluri și cântece și dansuri cu caracteristicile fiecărei localități, zone, subzone de reprezentare; obiceiuri de peste an (șezătoare, nuntă, botez, înmormântare, obiceiuri de primăvară, vară și toamnă – nu vizează și obiceiurile de Crăciun și Anul nou).
Prima fază zonală de jurizare, din cele șapte din desfășurătorul festivalului, cea pentru zona Siret, a avut loc pe data de 9 martie la Căminul Cultural Calafindești.
Următoarele sunt programate astfel: 30 martie, zona Suceava, la Căminul Cultural Stroiești; 13 aprilie, zona Câmpulung Moldovenesc, la Căminul Cultural Vama; 20 aprilie, zona Rădăuți, la Căminul Cultural Bilca; 4 mai, zona Vatra Dornei, la Căminul Cultural Poiana Stampei; 18 mai, zona Fălticeni, la Căminul Cultural Râșca și 25 mai, zona Gura Humorului, la Căminul Cultural Berchișești.
În urma celor șapte faze zonale, juriul va stabili locurile I, II și III, iar formațiile câștigătoare vor intra în faza finală a concursului, care se va desfășura în luna iulie.
La faza finală, juriul va acorda, pe genuri, locurile I, II și III având competența de a hotărî nominalizarea și redistribuirea unor premii pentru autenticitate stilistică, arta interpretării sau valoarea repertorială.
Relații suplimentare se pot obține la sediul CJCPCT Suceava, str. Universității, nr. 48, tel/fax 530126.

Recomandări

Concertul de Gală al Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu”, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava

Tradiție, cultură și creativitate la Colegiul „Andronic Motrescu”, la Concursul Județean „Simboluri, semnificații, valori în tradițiile românești”

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Porțile festivalului Obciniada se deschid oficial astăzi. A fost modificat traseul pentru comunitatea de escaladă