Deputații din Comisia de învățământ au aprobat un proiect de lege privind siguranța în școli, care prevede, între altele, că elevii vor trebui să poarte un semn distinctiv pentru fiecare școală, fie uniformă, eșarfă sau insignă, acesta urmând să fie stabilit de Consiliul de Administrație al școlii, informează Mediafax.Precizările în acest sens au fost făcute, pentru MEDIAFAX, de deputatul PNL Florica Cherecheș, unul dintre inițiatori.”S-a decis să existe un semn distinctiv pe care să-l poate elevii din fiecare școală, care să arate că elevul respectiv face parte din școală. Aceste semn poate să fie uniforma, o eșarfă, o tichie sau o insignă. Acest lucru va fi stabilit de Consiliul de Administrație al școlii. Peste tot în lume există școli care aleg să aibă un asemnea semn distinctiv, încurajează și spiritul de mândrie al elevului că aparține unei școli”, a menționat Florica Cherecheș.Proiectul aprobat în comisie mai prevede ca fiecare școală să aibă un regulament de ordine interioară stabilit de Consiliul de Administrație, precum și o comisie pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, aceasta fiind formată din profesori, reprezentanți ai părinților, ai elevilor, lucrătorul de poliție și reprezentantul Consiliului local, a mai spus Cherecheș.





