Comisia parlamentară Udrea se întrunește pe 4 august în prima ședință



Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea va fi convocată marțea viitoare, la ora 11.00, în prima ședință de la constituire, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, președintele comisiei, deputatul PNL Ludovic Orban.
Orban a precizat că decizia Camerei Deputaților privind înființarea comisiei de anchetă a fost publicată în Monitorul Oficial.
El a adăugat că, în ședința de marți, Comisia va stabili regulamentul de funcționare, programul de lucru și documentele care vor fi solicitate Ministerului Turismului.
Plenul Camerei Deputaților a aprobat, luni seară, cu 103 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” și nicio abținere, hotărârea privind înființarea unei comisii de anchetă în cazul ministrului Turismului Elena Udrea, din comisie făcând parte doar deputații PSD, PNL și UDMR.