Anchetă

Comisarul Răzvan Andreica, cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Comisarul Răzvan Andreica este acuzat de mai multe infracțiuni
Comisarul Răzvan Andreica este acuzat de mai multe infracțiuni

Comisarul Răzvan Andreica, din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava, este cercetat penal în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Suceava, ofițerul fiind acuzat de un șir întreg de infracțiuni.
“Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus la data de 26 iunie 2014 punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul Andreica Răzvan pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals în declarații și participație improprie la fals intelectual, dosarul aflându-se în prezent în lucru la procurorul de caz”, au transmis ieri reprezentanții compartimentului de informare și relații publice din cadrul PCA Suceava.
Ordonața de punere în mișcare a acțiunii penale a ajuns și la conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care, așa cum sunt procedurile în astfel de situații, a dispus, începând cu data de 30 iunie a.c., punerea la dispoziția unității a comisarului Andreica.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuț Epureanu, până la finalizarea cercetărilor, comisarul Răzvan Andreica nu va mai desfășura activități în care să intre în contact cu cetățenii și nici nu va mai avea voie să instrumenteze dosare penale.
Ce acuzații i se aduc comisarului Andreica
Potrivit reprezentanților IPJ Suceava, dosarul în care este cercetat comisarul Andreica a plecat de la plângerea unui șofer de taxi din municipiul Suceava. Acesta din urmă, Adi Vieriu, susține că în noaptea de 20 ianuarie 2013, în jurul orei 2.00, ofițerul i-a oprit mașina în trafic, în zona Primăriei Suceava, și i-a luat abuziv actele de identitate și permisul de conducere, pe motiv că ar fi tăiat calea mașinii comisarului care se afla în misiune împreună cu un alt coleg.
Reclamantul a susținut, de asemenea, că ofițerul, care nu avea atribuțiuni pe linie rutieră, l-ar fi înjurat.
Mai mult, în baza unor declarații false, taximetristul ar fi fost și amendat.
Contactat telefonic, comisarul Răzvan Andreica a refuzat să comenteze acuzațiile ce i se aduc.

Recomandări

Pentru a nu fi prins de polițiști, un motociclist a călcat pedala de accelerație și a trecut inclusiv pe roșu, la semafor

Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat
Avea permisul suspendat și pentru a scăpa basma curată a oferit polițiștilor date despre un alt bărbat

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Polițiștii și procurorii fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere a animalelor, fără drept, în cazul a trei adăposturi de câini din Suceava

Omul de afaceri Vasile Luchian și angajatul său, puși în libertate de judecători, fără măsuri restrictive