Regulament

Comercianții de alimente, obligați să înregistreze mențiunile de sănătate de pe produse

– Termenul limită este 30 decembrie
Comercianții de alimente care au asociate mențiuni de sănătate trebuie să înregistreze aceste mențiuni, până la 30 decembrie, pe site-ul Ministerului Sănătății, datele urmând să fie transmise Comisiei Europene.
„Regulamentul 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate asociate alimentelor prevede ca fiecare stat membru să transmită CE, până la 31 ianuarie 2008, lista națională a alimentelor care au asociate mențiuni de sănătate și care se comercializează pe piața din România. se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății Publice.
Instituția este autoritatea responsabilă pentru implementarea regulamentului și a elaborat, împreună cu Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, un Ordin comun privind întocmirea listei naționale a mențiunilor de sănătate asociate alimentelor, care a intrat în vigoare la 5 decembrie.
Conform acestui document, toți operatorii care comercializează alimente ce au asociate mențiuni de sănătate trebuie să le înregistreze în lista de pe site-ul ministerului, la rubrica „Nou”, atât în limba română, cât și în engleză.
Nu vor fi înregistrate la Ministerul Sănătății mențiunile de sănătate asociate unor produse precum suplimente alimentare predozate de origine animală și vegetală și/sau amestecuri ale acestora cu vitamine, minerale și alți nutrienți; plante medicinale și aromatice utilizate ca atare, parțial procesate sau procesate sub formă de suplimente alimentare predozate. Acestea se înregistrează la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform reglementãrilor emise de acesta. Operatorii din industria alimentară vor avea nevoie, pentru înregistrarea mențiunilor, de login și de o parolă, pe care le vor obține de la autoritățile de sănătate publică județene.

Recomandări

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Auchan.ro sărbătorește 9 ani de cumpărături online: 10 milioane de produse livrate către clienți doar anul trecut

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare
Profesorii suceveni vor instrumente concrete pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți de învățare

Primarul Cătălin Coman anunță că bugetul pe acest an al municipiului Fălticeni este de 302 milioane de lei, cu investiții majore în infrastructură, educație și sănătate