Coliziune între un autoturism și un tren, la Gura Humorului

Accident la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Gura Humorului, în această dimineață. Coliziunea a avut loc între un autoturism și trenul Suceava – Ilva Mică.
La fața locului intervine modulul SMURD al pompierilor militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și un echipaj de prim-ajutor.
S-a înregistrat o singură victimă (șoferul autoturismului) neîncarcerată, conștientă și cooperantă. Aceasta a fost monitorizata de către echipajul paramedical SMURD și a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.
În tren (Suceava – Ilva Mică) se aflau 40 de călători, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Trenul și-a reluat ruta.

Recomandări