Coeficienții stabiliți în grila de salarizare unică pentru bugetari ar putea fi coborâți, în funcție de analiza făcută de Ministerul Finanțelor, potrivit unor surse care au participat, joi, la discuțiile de la Ministerul Muncii.
Reprezentanții sindicaliștilor au declarat, joi, după întâlnirea grupului de lucru de la Ministerul Muncii, că legea salarizării unitare în sistemul bugetar este o diversiune, care nu va putea fi aplicată din lipsă de fonduri.
Sindicaliștii au susținut că grila de salarizare nu a fost finalizată, existând „ușoare disfuncționalități”.
Totodată, surse care au participat la discuții, au afirmat că până în prezent în grilă nu au fost incluși angajații Curții de Conturi, cei de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Pensiilor private și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Potrivit acelorași surse, există posibilitatea ca, în funcție de analiza făcută de Ministerul de Finanțe, coeficieții stabiliți în grilă să fie coborâți, mai ales că în intervalul 3,8 și 8,8 intră 85 la sută din cei 1,4 milioane de bugetari.
Evaluarea financiară ar trebui finalizată până luni, urmând ca în cursul zilei de marți să aibă loc o întâlnire tehnică a grupului de lucru restrâns.
Cei mai nemulțumiți în urma discuțiilor au fost sindicaliștii din Educație, care au reclamat faptul că sporul de performanță nu se regăsește în noua grilă de salarizare și că nu sunt bani pentru punerea în aplicare a legii.
„Dispariția coeficientului de performanță ne îngrijorează pentru că se pare că a avut loc tocmai din curtea Ministerului Educației. Vom clarifica acest lucru azi (joi – n.r.) în întâlnirea cu ministrul Ecaterina Andronescu”, a declarat liderul Alma Mater, Anton Hadăr.
Vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, a spus că sindicaliștii din Educație au propus acordarea a zece la sută din fondul total de salarii pentru acordarea acestui spor.
„Așteptăm poziția Guvernului. Această lege este o diversiune și nu va fi pusă în aplicare în perioada următoare. Vor rămâne în continuare acele salarii nesimțite iar noi vom avea în continuare salarii mici”, a susținut Hancescu.
El a a adăugat că, pentru aplicarea legii privind salarizarea unitară, ar fi necesară triplarea fondurilor existente.
La rândul său, Andon Hadăr, a susținut că dacă se va dori implementarea legii cu adevărat, acest lucru ar putea fi realizabil în cel puțin cinci – șase ani.