Cod galben de inundații în 10 județe din țară



Hidrologii au emis o atenționare de cod galben de inundații pentru râuri din zece județe din sudul și vestul țării: Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Arad, Bihor, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea și Olt, valabilă de duminică seară până luni, informează Mediafax.Atenționarea este valabilă de duminică, de la ora 21.00, până luni la ora 16.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Bega (bazin superior) – județul Timiș, Timiș (bazin superior), Pogăniș (bazin superior) – județul Caraș-Severin, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera – județele Caraș – Severin și Timiș, Cerna (curs superior și afluenți), Jiu (bazin superior) – județele Hunedoara, Gorj și Caraș-Severin, Motru (bazin superior și afluenți) și alți afluenți de dreapta ai Jiului – județele Gorj și Mehedinți.În plus, până luni la ora 10.00 se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale pe unele râuri mici din următoarele bazine hidrografice: Crișul Alb (afluenți curs superior și mijlociu) – județele Hunedoara și Arad, Crișul Negru (afluenți curs superior) – județul Bihor, unii afluenți mici ai Mureșului din județele Hunedoara și Arad, Gilort (bazin superior) și afluenții mici de stânga ai Jiului – județele Gorj și Hunedoara, bazinele superioare ale Cibinului, Lotrului, Oltețului și unii afluenți mici ai Oltului din județele Sibiu, Gorj, Vâlcea și Olt.



Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava