Structură

CJ înființează un departament de cercetare și dezvoltare la Spitalul Județean Suceava

Ilie Vasile : „Aceste activități de cercetare vor fi organizate astfel încât să întărească calitatea actului medical”
Ilie Vasile : „Aceste activități de cercetare vor fi organizate astfel încât să întărească calitatea actului medical”

Spitalul Județean Suceava va beneficia în curând de un departament de cercetare și dezvoltare. Noua structură organizatorică va fi supusă aprobării deliberativului județean în ședința de mâine, proiectul de hotărâre fiind inițiat de vicepreședintele Consiliului Județean Vasile Ilie, la solicitarea conducerii Spitalului Județean.
„În spital se pot desfășura activități de cercetare științifică sub îndrumarea medicilor care au titlu de «doctor în științe medicale», a medicilor doctoranzi, precum și a medicilor care sunt investigatori principali în studii clinice. Aceste activități de cercetare vor fi organizate astfel încât să întărească calitatea actului medical în ceea ce privește etica și deontologia medicală, precum și respectul privind drepturile pacienților. Spitalul Județean de Urgență «Sfântul Ioan cel Nou» Suceava trebuie să desfășoare aceste activități de învățământ și cercetare atât științifică, cât și medicală, în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al acestuia, pentru a putea îndeplini condițiile prevăzute de legislația în vigoare privind planul de conformare pentru clasificarea în categoria II”, a declarat Vasile Ilie. Departamentul de cercetare și dezvoltare înființat va fi coordonat de directorul medical al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Prof. univ. habil. dr. Andrei Lobiuc, de la Facultatea de Medicină și Științe Biologice, USV: „Educația, sub toate formele sale, este cel mai motivant concept”

Dezvoltarea cooperării instituțiilor medicale în vederea creșterii prevenției, diagnosticării și tratamentului cancerului de sân-PREVENȚIE”, ID ROUA00363

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”