Circa 60% dintre români nu intenționează să plece în concediu în 2009



Circa 60% dintre românii în vârstă de peste 15 ani nu intenționează să plece în concediu în 2009, pondere similară cu cea de anul trecut, se arată într-un studiu al companiei de cercetare GfK România.
„Obiceiurile de vacanță ale românilor legate de destinații și transport nu se modifică semnificativ în acest an, cel puțin la nivel declarativ, deși România trece printr-o perioadă plină de schimbări. În jur de 60% dintre românii cu vârste peste 15 ani nu intenționează să își ia concediu în 2009, păstrându-și obiceiurile de anul trecut. Aceștia sunt mai degrabă persoane cu vârste peste 55 de ani, din Moldova și Oltenia, din mediul rural, cu studii primare și venituri pe familie mai mici de 1.000 lei”, se arată în studiu.
Cei care pleacă în concediu beneficiază în medie de două săptămâni și jumătate libere pe an, iar lunile iulie și august reprezintă cel mai des aleasă perioadă pentru petrecerea vacanței.
Stațiunile aflate la malul mării, atât din țară, cât și din străinătate sunt considerate cele mai atractive, fiind alese de 39% dintre cei care iau vacanță și anul acesta.
Muntele reprezintă de asemenea un punct de atracție pentru 22% dintre persoanele care au concediu, în special pentru cei din Dobrogea și București.
„Circa 13% dintre români nu s-au decis încă unde vor petrece vacanța, iar 20% știu sigur că vor sta acasă deoarece situația financiară nu le permite o altă opțiune”, se mai arată în studiul citat.
În topul destinațiile de vacanță, litoralul românesc ocupă primul loc.
Deși cei mai mulți aleg România pentru petrecerea concediului, când vine vorba de a călători în străinătate Turcia, Italia, Grecia și Spania, sunt, atât în 2008 cât și în 2009, cele mai vizitate destinații.
Mașina, personală sau a prietenilor, reprezintă principalul mijloc de transport ales pentru a ajunge la destinațiile stabilite, peste jumătate dintre românii care pleacă în vacanțe optând pentru această modalitate.
Trenul și autocarul sunt luate în considerare într-o mai mică măsură ca opțiuni de deplasare, fiind folosite de 20% dintre cei care intenționează să plece în concediu, în timp ce avionul este ales de 9%.
Proporția celor nehotărâți încă asupra variantei de transport ajunge la 17%.
Informațiile provin din GfK Omnibus, studiu realizat lunar de compania de cercetare GfK România.
Eșantionul este format din 1095 persoane din zona urbană și rurală, iar culegerea datelor a fost realizată în perioada 2-20 iunie 2009.
GfK România este cel mai mare institut de cercetare de piață din România, cu o cifră de afaceri de 9,1 milioane euro în 2008. Înființat în 1934, grupul GfK este unul dintre liderii mondiali în domeniul cercetărilor de piață, cu 130 reprezentanțe, birouri și participări active în peste 90 de țări și aproximativ 10.000 de angajați.