Circa 1.600 – 1.700 de familii ar dori să cumpere în acest an locuințe ANL



Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Borbely Laszlo, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că, potrivit calculelor ministerului, aproximativ 1.600 – 1.700 de familii ar dori să cumpere în acest an locuințe ANL, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ministrul a spus că este vorba despre locatari ai locuințelor construite prin ANL în anii 2001, 2002 și 2003.
„Sunt circa 2.400 de familii potențiali cumpărători. Din sondajele pe care le-am făcut în vreo trei orașe, circa 75-80 la sută dintre ei ar dori să cumpere dacă este la un preț rezonabil. Circa 75-85 la sută ar cumpăra, adică 1.600-1.700 ar vrea să cumpere, ceea ce la un calcul ar înseamna 50 de milioane de euro în buget. Deci noi am putea să construim cu 50 milioane de euro locuințe pentru tineri”, a afirmat Borbely.
Acesta a adăugat că familiile care nu au posibilitatea să cumpere apartamentele pot rămâne în ele pentru că nu vor fi date afară, ci vor plăti o chirie negociată cu consiliile locale.
Potrivit ministrului, în Târgu Mureș sunt 135 de familii care locuiesc în apartamente ANL și la următoarea ședință de Consiliul Local reprezentanții UDMR vor cere Executivului Primăriei să pregătească o hotărâre care să permită cumpărarea acestor locuințe.
Potrivit lui Borbely, este nevoie de o hotărâre de Consiliu Local prin care locuințele să fie trecute din domeniul public în cel privat al orașului, pentru a se putea vinde.
Ministrul a adăugat că patrimoniul local nu pierde nimic prin această vânzare, întrucât banii se vor întoarce în orașul în care au fost vândute locuințele, pentru noi construcții, singura condiție impusă fiind ca administrația locală să pună la dispoziție terenul de construcție.
Borbely a mai declarat că în mai multe localități din țară s-au luat astfel de hotărâri de consiliu local, iar primăriile pot vinde locuințele ANL, la o valoare stabilită de un evaluator, dar nu mai mică decât valoarea de inventar.