Euroalegerile românești au un câștigător „în concret” dat de ierarhia voturilor și mandatelor, dar odată stins vacarmul zilei de 7 iunie, întreținut pentru a acoperi un scrutin dezolant, rămâne doar gustul acrișor, de limonadă fără zahăr, al victoriilor a la Pirus.
Cum era de așteptat, s-a dovedit că mersul la vot a murit încetișor ca sport de stadion și a înviat, cu perspective luminoase și de cursă lungă, ca sport de club. De club cam prizărât, ai cărui membri se antrenează de mântuială la aruncarea cu votul în urnă. Degeaba se jelesc metafizic și post factum cei care cer voturile. Cum să primești ceva dacă nu ești în stare să convingi că meriți? Votul înseamnă acordarea încrederii și încrederea e marfă rară. Nu se câștigă pe tinichele recondiționate. Ori, oferta de export a partidelor a fost ca vechiturile frecate în deznădejde pentru luciu, așezate pe o catifea din care ai scuturat îndelung praful.
Pentru că veni vorba de scuturat, așa arăta PSD-ul după ce s-au închis urnele. Un partid care se istovește pentru câștiguri la un mandat diferență. Sau căruia i se trage preșul de sub pingele, cam tot la fel. Hotărât lucru, traiul „în pat cu dușmanul” de la PDL nu-i este de nici un folos electoral. Foloase poate a tras Mircea Geoană, care a reușit să tulbure ziua alegerilor cu anunțul retragerii din CSAT, o mișcare de felul „dacă nu o fac eu, mă fac ei”, ce a stârnit un duet de indignări etice PDL-PNL.
Un PDL care acum se aferează pe lângă nick name-ul EBA. Liberal-democrații sunt greu de încadrat la câștigători sau pierzători. Probabil euroalegerile nu le-au împrăștiat fumurile infailibilității. Și nicăieri nu e șfara mai groasă decât în declarațiile arțăgoase ale inconsecventului de serviciu, Stolojan. Cât o privește pe mezina prezidențială, este dovada mișcătoare a faptului că în România „independentul” este, minune, o poveste de succes. Cu niște amendamente: trebuie să te cheme Băsescu și să te ducă tata la vot.
Este în toată această aventură a euroalegerilor un partid care a înghițit limonada și a rămas cu aerul strepezit de mirare: PNL. Care se visa zbenguindu-se prin poienița lui 20 la sută. Care a crezut că tot aruncându-l ca pe yo-yo pe Crin Antonescu o să ia ochii mulțimii. Cândva fresh, datorită expunerii sporadice, președintele PNL te mai poate vrăji cel mult printr-o superficialitate agreabilă, cu efect limitat.
Și totuși rămâne cineva pentru care „dulce ca mierea este glonțul” patriei care l-a ales să-l trimită la Bruxelles: PRM. Înviat ca Lazăr din morți și partid care a zburat de pe linia moartă direct în Parlamentul European. Un caz unic și probă grăitoare a faptului că orice este posibil în politică.
România merge în inima instituțională a Europei cu o garnitură pentru toate gusturile. S-ar putea face și un grup politic „exotic. made in Romania”. Condus negreșit de Gigi Becali.
Acasă partidele își caută de aceleași hibe și se macină în aceleași hârâieli, de care doar lor le pasă. Nimeni nu a câștigat alegerile, oricât ar încerca să se convingă PSD sau PDL. Nimeni nu a reușit să ne vindece de plictisul amar, cea mai usturătoare formă de protest civic.
Cică forțele și farmecele s-ar conserva pentru toamnă. La marea încăierare prezidențială.
Indira CRASNEA
