Intervenție

Cinci tineri blocați într-un lift, salvați de pompieri

Pompierii de la Detașamentul Suceava au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru salvarea a cinci tineri care rămăseseră blocați în liftul unui bloc. Apelul la 112 a fost făcut puțin după ora 1.00, cei cinci rămânând blocați în liftul unui bloc turn de pe strada Mărășești din municipiul Suceava.
La fața locului s-a constatat că liftul se blocase între nivelurile III și IV. Echipajul de pompieri le-a acordat ajutor celor cinci, pentru a putea ieși din lift, misiunea încheindu-se fără incidente.
Cei cinci tineri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
De sâmbătă dimineață și până ieri dimineață pompierii au avut nu mai puțin de 34 de intervenții, printre acestea fiind vorba de opt incendii, 12 intervenții SMURD, misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost și deblocarea de persoane amintită.

Recomandări

Incendiu la o cantitate imensă de deșeuri. Pompierii au mult de lucrat la fața locului, în condiții de Cod Roșu de caniculă, pentru a evita o nouă aprindere

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Luptă contracronometru a pompierilor pentru salvarea unui bărbat al cărui picior a rămas prins într-un utilaj agricol

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa