Cinci ani de închisoare pentru un tânăr care a înjunghiat cu un cuțit un bărbat aflat pe o terasă

Andrei Grămadă
Andrei Grămadă

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Stroiești, care este fugit din țară, și-a aflat marți pedeapsa finală pe care o are de executat. Curtea de Apel Suceava a redus pedeapsa pronunțată la Tribunal, de la 6 ani, la 5 ani de închisoare. Andrei Grămadă a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Soluția este definitivă, iar acum autoritățile trebuie să dea de urma lui Andrei Grămadă pentru ca acesta să își poată ispăși condamnarea. Agresiunea cu urmări grave a plecat de la o altercație la terasa unei crâșme din Stroiești. La finele lunii noiembrie a anului 2018, inculpatul a avut un conflict cu Nicolae R. Andrei Grămadă a scos un cuțit cu care și-a lovit victima de mai multe ori. Loviturile au fost aplicate în zona toracelui, a feselor, dar și a capului. Victima a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu mai multe plăgi înjunghiate.
După ce medicul legist s-a pronunțat cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale și având în vedere cum a acționat atacatorul, vizând zone vitale, fapta a fost încadrată la tentativă de omor. Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, prin procuror criminalist, și de polițiștii judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale. Cum Andrei Grămadă nu a mai fost de găsit, mandatul de arestare pe numele său a fost emis în lipsă. El a fost trimis în judecată în februarie 2019. Poliția Română a demarat procedura de dare în urmărire a tânărului din Stroiești, publicându-i fotografia și așteptând informații cu privire la locația unde s-ar afla.

Recomandări

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat