Chivorchian: Nu vreau ca Poli să ajungă în cupele europene datorită unei conjuncturi



Președintele Comitetului Director al clubului Poli Știința Timișoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, miercuri, că nu ar dori ca formația bănțeană să ajungă în cupele europene datorită unei conjuncturi favorabile, ci de pe un loc „pe care îl merită” în Liga I, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Îmi doresc ca Poli să se duca într-o cupă europeană nu datorită unei conjuncturi, ci de pe un loc pe care îl merită în campionatul intern. Cred că locul lui Poli astăzi este superior celui pe care se află acum”, a declarat Chivorchian.
Oficialul clubului bănățean crede că Poli Știința, acum pe locul 6, poate obține în meciul cu Gloria Bistrița, de la Reghin, o victorie care ar ajuta-o să urce pe locul 5 în clasament. „Pentru meciul cu Bistrița avem o datorie și o obligație morală față de suporterii noștri de a câștiga. De la Bistrița putem să aducem maximum de puncte, ne sunt foarte necesare pentru ceea ce dorim să construim la acest club”, a punctat Chivorchian.
Meciul Gloria Bistrița – Poli Știința Timișoara se va disputa sâmbătă, la ora 16.00, pe Stadionul Avântul, din Reghin.