CFR Călători anunță că, din noaptea de 30 martie, traficul feroviar se va desfășura după ora oficială de vară, schimbare care nu va modifica mersul trenurilor în vigoare, dar va provoca unele întârzieri.
„Trenurile de călători vor pleca din stațiile de formare după ora oficială de iarnă până în noaptea de 29 spre 30 martie, ora 3.00, care devine ora 4.00. După această oră (4.00), vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară”, informează Ministerul Transporturilor într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX.
Trenurile de călători aflate în circulație între orele 3.01 și 4.00 vor circula cu întârziere. Pentru aceste trenuri se vor stabili însă măsuri suplimentare pentru reducerea în parcurs a acestor întârzieri.
Între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria trenurile vor circula după orarul în vigoare, deoarece și în țările vecine trecerea la ora de vară se face tot în 30 martie.
România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni 4.00.