Eveniment

Ceremonial militar și religios pentru comemorarea Zilei Eroilor la Suceava

Ceremonial militar și religios organizat la Suceava de Ziua Eroilor

Ziua Eroilor a fost marcată ieri, la Suceava, printr-un ceremonial militar și religios. Acesta a avut loc la Monumentul Eroilor din cimitirul Pacea, în prezența autorităților locale și județene, a cadre militare, veterani de război, reprezentanți ai partidelor politice și elevi suceveni. Evenimentul a început cu intonarea Imnului Național al României, după care un sobor de preoți a oficial o slujbă religioasă. Ceremonialul a continuat cu depuneri de coroane la Monumentul Eroilor de către cei prezenți la eveniment.
Prezent la ceremonialul organizat la Suceava de Ziua Eroilor, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a depus o coroană de flori din partea Guvernului României, alături de prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, și de subprefectul Atanasă Nistor. Printre cei care au depus coroane de flori s-au mai numărat și președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, primarul Sucevei, Ion Lungu, și viceprimarii Ovidiu Doroftei și Lucian Harșovschi, șefi de instituții, reprezentanți ai partidelor politice și ai asociațiilor de veterani, dar și elevi de la școlile sucevene.
Ceremonialul de la Suceava de Ziua Eroilor s-a încheiat cu o defilare a plutoanelor de pompieri, jandarmi și a fanfarei primăriei.

Ministrul Liviu Pop a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor
Ministrul Liviu Pop a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor
Ceremonial militar și religios organizat la Suceava de Ziua Eroilor
Ceremonial militar și religios organizat la Suceava de Ziua Eroilor

Recomandări

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Mii de credincioși ortodocși au participat, la Mănăstirea Putna, la comemorarea a 522 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Mănăstirea Putna îl pomenește pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

La Sfânta Liturghie arhierească de pe 2 iulie de la Mănăstirea Putna va sluji Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Efrem de Alep

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Zilele Culturii Fălticenene 2026: o săptămână dedicată memoriei, valorilor și marilor întâlniri culturale