Facilitate

Cel mai nou loc de joacă din Suceava, dat în folosință în cartierul Tinereții

Locul de joacă amenajat de Rosal la marginea cartierului Tinereții

Locuitorii celui mai recent creat cartier al Sucevei, cartierul „Tinereții”, de pe Dealul Mănăstirii, au unde să-și scoată copiii la joacă.
La solicitarea conducerii Primăriei Suceava, firma de salubrizare Rosal, al cărei contract cu municipalitatea expiră astăzi, a amenajat un spațios loc de joacă pentru copii, la marginea cartierului de case de pe Dealul Mănăstirii.
Costurile de amenajare și dotare a locului de joacă, estimate la 45.000 de lei, au fost suportate în totalitate de către firma Rosal, conform prevederilor contractuale încheiate cu municipalitatea suceveană.
„Acesta este al optulea loc de joacă pentru copii amenajat de firma de salubrizare conform cerințelor impuse de noi în contract și primul care se face într-o zonă de case. În noul contract de salubrizare, care va fi încheiat pe o perioadă de 12 ani, după finalizarea licitației, am modificat condițiile de realizare a locurilor de joacă, astfel încât acestea să aibă o suprafață de minim 500 de mp și dotări moderne”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Noul loc de joacă, împrejmuit cu gard, este prevăzut cu tobogane, leagăne, balansoare și alte instalații de joacă destinate micuților, dar și cu pubele de gunoi, pentru păstrarea curățeniei în acea zonă.
Spațiu verde amenajat de locuitorii cartierului Tinereții
Cel mai clar semn că amenajarea acestui loc de joacă a fost apreciată de locuitorii acestui cartier a fost faptul că, imediat ce lucrările au fost finalizate, oamenii de acolo s-au mobilizat, au cumpărat zeci de puieți de arbori și i-au plantat în preajma acestuia, pentru a crea un spațiu verde care să încadreze frumos locul unde vin la joacă copiii lor.

Locuitorii cartierului de case au plantat zeci de arbori în jurul locului de joacă, pentru a crea un miniparc
Locuitorii cartierului de case au plantat zeci de arbori în jurul locului de joacă, pentru a crea un miniparc
Cel mai nou loc de joacă din Suceava, dat în folosință în cartierul Tinereții
Cel mai nou loc de joacă din Suceava, dat în folosință în cartierul Tinereții
Locul de joacă amenajat de Rosal la marginea cartierului Tinereții
Locul de joacă amenajat de Rosal la marginea cartierului Tinereții

Recomandări

Lucrările la creșa modernă, de 110 locuri, care va fi dată în folosință în toamnă în Burdujeni, recepționate de premierul Ilie Bolojan

Ilie Bolojan inaugurează mâine noua creșă din cartierul Burdujeni și participă la semnarea contractelor pentru autostrada Pașcani-Suceava

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes