Comisia Europeană (CE) ar putea modifica legislația din domeniul telecomunicațiilor, pentru a sancționa operatorii de telefonie mobilă care percep tarife nejustificat de mari, se arată într-un anunț al Executivului de la Bruxelles. Comisarul european pentru Telecomunicații, Viviane Reding, și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește faptul că o serie de operatori de telefonie mobilă taxează clienții la minut, și nu la secundă, pentru convorbirile efectuate în interiorul Uniunii Europene, a declarat, joi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al oficialului, citat de Reuters.
„În unele cazuri, operatorii încasează, pentru un apel de un minut și două secunde, același tarif pe care l-ar percepe pentru o convorbire de două minute. Aceste practici conduc la suprataxarea, în medie, cu 24% a apelurilor efectuate, respectiv cu 19% în cazul apelurilor primite”, a explicat el.
Operatorii de telefonie mobilă sunt de părere că ar trebui să beneficieze de dreptul fundamental de a-și stabili singuri prețurile pe o piață competitivă.
În Franța, Spania, Lituania și Portugalia, operatorii trebuie să taxeze la secundă, însă legislația națională nu este aplicată și în cazul apelurilor în roaming, a mai spus purtătorul de cuvânt al lui Viviane Reding.
„Această problemă nu este un subiect adus în atenția Comisiei Europene de autoritățile naționale (…) Dacă vrei sa ajungi la o soluție, trebuie să modifici legislația Uniunii Europene. Acest aspect va fi analizat de Comisie în următoarele săptămâni”, a adăugat el.
Uniunea Europeană a adoptat, deja, o lege care plafonează tarifele apelurilor în roaming pentru următorii trei ani, iar nivelul maxim va fi redus din nou la 30 august 2008, respectiv 30 august 2009, înainte ca legea să expire, în 2010.
Reding va prezenta, până la începutul lunii octombrie, o propunere de extindere a plafoanelor pentru apelurile în roaming până în 2013, precum și de introducere a unui tarif maxim, reglementat, pentru mesajele text transmise în roaming.
Totodată, ea este hotărâtă să impună un tarif maxim pentru serviciile de Internet accesate de europeni de pe laptop, în timp ce călătoresc în spațiul comunitar. Poziția celorlalți membri ai Executivului de la Bruxelles nu este clară în această problemă.
Orice plan care ar obliga tarifarea la secundă va fi inclus în propunerile lui Reding, iar decizia finală privind forma în care vor fi adoptate modificările aparține statelor membre și Parlamentului European.