CC declară neconstituționale articolele care blochează majorarea salariilor profesorilor



Curtea Constituțională a scos în afara legii articolele din OUG 151/2008 care prevăd ca salariile profesorilor să crească gradual, cu până la 28 la sută, și care amână termenul de intrare în vigoare a Legii 221/2007 privind majorările salariale de 50 la sută.
Iluzia salariilor mărite cu 50 la sută a profesorilor a început din toamna anului trecut.
A fost consecința unui lung șir de proteste ale dascălilor, începute prin marșuri și pichete la Palatul Parlamentului în Capitală și alte forme de protest în țară. Atunci negocierile se purtau pentru măriri de salarii de nouă la sută.
Toată vara dascălii au protestat în diverse moduri, însă fără să obțină rezolvarea doleanțelor.
Apoi, în septembrie anul trecut, fiind și în pragul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, a fost aprobată în Parlament Legea 221 prin care se măreau salariile profesorilor cu 50 la sută, începând din octombrie 2008.
Legea 221/2008 a fost promulgată în octombrie 2008 de președintele Traian Băsescu.
La câteva zile de la promulgare, Guvernul a emis OUG 136/2008, prin care amâna intrarea în vigoare a legii. Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2008, că OUG 136 este neconstituțională, însă Guvernul a emis o nouă ordonanță – 151/2008 – prin care erau prevăzute majorări graduale ale salariilor profesorilor cu până la 28 la sută, în două tranșe, din martie și din septembrie 2009, de cele mai mari creșteri urmând să beneficieze cadrele didactice cu venituri reduse. Totodată, era abrogată vechea ordonanță declarată neconstituțională.
Ambele decizii ale Guvernului Tăriceanu au fost criticate de sindicate și exploatate de celelalte partide.
Ieri, Curtea Constituțională s-a pronunțat în cazul a două prevederi din OUG 151/2008, excepții de neconstituționalitate ridicate în mai multe procese pe care sindicatele cadrelor didactice le-au intentat unităților de învățământ.
Guvernul justifica aprobarea Ordonanței 151/2008 arătând că efortul financiar al măririi salariilor cadrelor didactice nu putea fi susținut în contextul economic.
Astfel, Guvernul Tăriceanu arăta că efortul financiar al măririi salariilor cadrelor didactice nu putea fi susținut financiar, astfel că era necesară amânarea aplicării Legii 221/2008 până în luna aprilie 2009.
Mai mult, aprobarea Legii 221 a creat un val de proteste ale funcționarilor publici, medicilor, polițiștilor, care cereau și pentru aceste categorii majorări salariale similare cu cele aprobate pentru profesori.
Oricum, majorarea salarială de 50 la sută pentru cadrele didactice nu poate fi aplicată în 2009, chiar și susținătorii legii, între care și Ecaterina Andronescu, actualul ministru al Educației, afirmând în nenumărate rânduri că bugetul afectat de criza economică nu poate suporta o asemenea măsură.
Sindicatele din educație așteaptă majorarea salariilor
Sindicatele din educație consideră firească decizia Curții Constituționale de a declara neconstituțională OUG 151/2008 prin care se bloca majorarea veniturilor acestora cu 50 la sută și așteaptă aplicarea acestei creșteri, altfel urmând să se adreseze reprezentanților OIM și CEDO.
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Aurel Cornea, a declarat, ieri, că decizia Curții Constituționale (CC) era de așteptat, iar dacă nici în aceste condiții cadrele didactice nu vor primi majorarea prevăzută de Legea 221/2008, reprezentanții FSLI se vor adresa Organizației Internaționale a Muncii (OIM), pentru că România a încălcat Convenția 95 privind salarizarea, apoi se vor adresa Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).
Liderul FSLI a precizat că această lege de majorarea a salariilor cadrelor didactice cu aproximativ 50 la sută trebuie aplicată înainte de intrarea în vigoare a legii unice de salarizare a bugetarilor.
Secretarul general al Federației Educației Naționale (FEN), Constantin Ciosu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că dacă CC a declarat neconstituțională OUG 151/2008, ar trebui aplicată Legea 221.
„Cred însă că actualul Guvern va găsi o altă formă să amâne în continuare aplicarea acestei majorări”, a spus Ciosu.