Cazul violului din Vaslui: Judecătorii care i-au pus în libertate pe cei șapte tineri nu vor fi sancționați disciplinar



Judecătorii care au dipus punerea în libertate a celor șapte tineri din Vaslui, condamnați pentru că au violat o fată de 18 ani, nu vor fi sancționați disciplinar, după ce Inspecția Judiciară a constatat că aceștia nu și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență și nu a sesizat CSM, scrie Mediafax.Conform reprezentanților Inspecției Judiciare, în urma verificărilor efectuate în cazul judecătorilor care au dispus eliberarea celor șapte tineri acuzați de viol, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute la articolul 99 litera t din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor – „exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”.Astfel, inspectorii au dispus, pe 2 septembrie, respingerea sesizării, nefiind promovată acțiunea disciplinară către Secția pentru judecători a CSM.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Procurorii DNA care au anchetat modul în care s-a adoptat OUG 13 sunt cercetați disciplinar de Inspecția Judiciară

Inspecția Judiciară, despre un judecător care a criticat o decizie CCR: A făcut afirmații acuzatoare, ofensatoare și defăimătoare la adresa instituției