Curtea Constituțională a decis, marți, că articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulți aleși locali, între care și președintele ales Klaus Iohannis, fost primar al municipiului Sibiu, este constituțional, informează Mediafax.Judecătorii Curții Constituționale (CC) au decis, cu majoritate de voturi, că excepția de neconstituționalitate ridicată în cazul articolului 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 este neîntemeiată.”Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.Decizia CC este general obligatorie și va fi publicată în Monitorul Oficial, urmând ca judecătorii constituționali să motiveze hotărârea.


