Miercurea viitoare, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, farmaciile vor negocia adaosul pentru medicamentele destinate tratării bolilor cronice. Joi, președintele director general al instituției, Michaela Pelepco, a anunțat că până pe 22 aprilie, la ora 13.00, reprezentanții legali ai unităților de profil care au depus dosare în vederea încheierii contractului cu CAS Suceava pe anul 2008 și care doresc să participe la ședința de negociere a adaosului comercial pentru medicamentele necesare în tratamentul bolilor cronice pot depune la sediul instituției cereri, însoțite de certificatele de atestare fiscală.
„Ședințele de negociere sunt programate pentru miercuri, 23 aprilie, prima la ora 12.00, când vor fi prezenți farmaciștii din mediul urban, și a doua în aceeași zi, la ora 15.00, când sunt așteptați cei din rural. În cazul în care la ședință se prezintă, din partea unei farmacii, o altă persoană decât reprezentantul legal, respectiva persoană trebuie să prezinte o împuternicire. Adaosul comercial acceptat de casele de asigurări de sănătate în negocierea cu farmaciile este egal cu adaosul comercial ofertat cel mai mic”, a precizat Michaela Pelepco.






